Oameni, câini şi alte necuvântătoare

4 aprilie introduce o nouă celebrare, Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân. Scopul declarat al organizaţiilor ce se ocupă cu protecţia animalelor este ca, în această zi, să se atragă atenţia asupra unui număr estimativ de 1 miliard de animale abandonate, de la câini şi pisici, la cai şi măgari. Site-ul destinat Zile Animalelor fără Stăpân menţionează că, în afara condiţiilor neadecvate în care aceste animale trăiesc, ele sunt, de multe ori, şi victime ale ostilităţilor din partea unor diverse persoane şi a autorităţilor. Pe 4 aprilie, se încurajează educaţia şi strângerea de fonduri în scopul protejării acestor animale.

În România, polemica asupra câinilor vagabonzi este veche. În 2001, pe când era primar al Capitalei, Traian Băsescu a luat deciza adunării câinilor comunitari pentru a îi eutanasia. Decizia aceasta a stârnit dezaprobarea atât în rândul mai multor organizaţii din ţară, cât şi a unora de nivel internaţional.

Potrivit ziarului Gândul, în Bucureşti sunt cel puţin 50.000 de câini comunitari, în 2010 ajungând la spital datorită acestora peste 10.000 de bucureşteni. Cei ce sunt atacaţi şi muşcaţi de aceste animale au nevoie de vaccin antirabic, administrat la Spitalul Matei Balş. Directorul ASPA, Robert Antonio Lorentz, a declarat că adăposturile municipalităţii sunt ocupate aproape în proporţie de 100% de câinii comunitari. Chiria adăpostului din Fundulea costa, lunar, aproximativ 8.000 de euro. Amenajarea unui nou adăpost la Mihăileşti va face instituţia să mai cheltuiască aproximativ 1 milion de euro. Totodată, pe lângă păstrarea specimenelor periculoase în adăposturi, ASPA investeşte în programul de sterilizare.

Recent, se vorbeşte despre Legea câinilor vagabonzi; aceasta a trecut de Comisia pentru Administraţie Publică şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor. Printe măsurile impuse se numără “înfiinţarea Registrului de evidenţă a tuturor câinilor din ţară, cei fără stăpân, cei cu stăpân şi cei cu regim special", potrivit Green-Report. Legea îi va obliga totodată pe stăpânii câinilor să-şi identifice animalele prin microcip-uri şi să nu le ţină în afara proprietăţii, să le sterilizeze şi să nu le abandoneze. Adopţia unui câine şi ulterioara părăsire a acestuia va deveni interzisă prin lege. Cel mai controversat subiect al actului legislativ se referă la eutanasierea unora dintre câinii ce se dovedesc a fi bolnavi incurabil, agresivi, periculoşi, animale de luptă sau atac lăsate în libertate. Legea, deşi pare raţională, şi obligă la responsabilitatea şi grija pe care tocmai festivităţi precum cea a zilei de 4 aprilie le proclamă, a fost momentan blocată. Mai multe asociaţii pentru protecţia drepturilor animalelor au protestat faţă de adoptarea actului. În 2006, un cetăţean japonez a fost muşcat de un câine maidanez, în Piaţa Victoriei, şi a murit datorită rănii, potrivit rezultatului autopsiei. Deşi a fost deschisă o anchetă, nimeni nu a putut fi acuzat pentru decesul bărbatului, neexistând o răspundere legală asupra unui animal cunoscut ca “Bosquito”, ce nu aparţinea nimănui. Povestea s-a repetat în 2011, când o femeie a ajuns în stare critică la spital, după ce a fost atacată de câini în curtea Administraţiei Domeniului Public Sector 5. Asupra identităţii femeii, stării sale de ebriate, motivaţiei pentru care se afla în curtea ADP, presa a speculat la fel de mult ca şi ONG-urile ce protejează drepturile animalelor. Femeia a decedat la spital, după mai multe intervenţii chirurgicale, datorită rănilor provocate de câini.

„Mi se pare nedemocratic ca un grup de oameni să decidă pentru o comunitate. Când spun un grup de oameni mă refer la iubitorii animalelor. Aleşii locali sunt cei care pot, prin lege, să stabilească politicile de dezvoltare locală, pentru că ei reprezintă vocea comunităţii (...) Am făcut un calcul şi am ajuns la suma de 34 de milioane de euro cheltuită anual pentru îngrijirea câinilor în adăposturi. Dacă am aplica eutanasierea s-ar ajunge la suma de 105 mii euro. Costul eutanasierii ar fi egal cu suma pe care Institutul Matei Balş o cheltuie cu tratarea oamenilor muşcaţi de câini”, a declarat Mihai Atănăsoaiei, prefectul Capitalei, una dintre cele mai puţin populare figuri dintre cele asociate legii mai sus evocate.

Şi, mă întreb, la ce foloseşte acest consum de energie, manifestare de forţe? Pe 7 martie, în timp ce Camera Deputaţilor dezbătea asupra Legii câinilor maidanezi, câteva zeci de persoane protestau multi-lingvistic în Parcul Izvor, între statuile mutate de Oprescu pentru construcţia parcării în/peste cimitirul descoperit în Piaţa Universităţii. Între manifestanţii cu afişe şi panouri în braţe, o femeie împărţea pliante de propagandă pentru un cult protestant, în lături, nişte doamne îşi ţineau căţeii de talie mică în braţe pentru a îi feri de maidanezii ce se jucau în rondul de lângă trecerea de pietoni, hârjonindu-se demonstrativ, de parcă ar fi ştiut, că drepturilor lor sunt aclamate cu entuziasm, într-o zi cu prea mult vânt pentru a sta în spaţiu deschis.

Asociaţii precum Cuţu-Cuţu nu acţionează în favoarea necuvântătoarelor, nefăcând decât să le prelungească şederea pe stradă, în condiţii de trai neadecvate, supuse intemperiilor şi agresiunii din partea diferitor persoane. Lipsa de responsabilitate generează monştri; până nu vom avea o legislaţie clară ce să pedepsească persoanele ce abandonează animalele de companie după ce s-au plictisit de ele sau au conştientizat că creşterea acestora presupune şi câteva părţi mai puţin plăcute, numărul de câini comunitari va continua să rămână mare.

Dacă un cal rănit irecuperabil se împuşcă, pentru a îi curma suferinţa, de ce un câine bolnav şi nevindecabil, nu ar trebui să aibă aceeaşi soartă? Compasiunea motivată prin grija faţă de necuvântătoare capătă, astfel, comportamente care tind să le chinuiască pe acestea.

Între timp, la fel ca la Revelioanele lui Vanghelie, unde românii îşi permit doar vedete străine care au ieşit din vizorul publicului din Occident, Brigitte Bardot îşi revocă gingăşia de odinioară pozând în protectoarea tuturor animalelor. Astfel, această doamnă, folosindu-se de un nume celebru pentru frumuseţea din tinereţe şi suferind de nebăgare în seamă datorată faptului că, din nefericire şi pentru toata lumea, aspectul fizic este perisabil, îşi exprimă dezaprobarea faţă de comportamentul barbar al românilor.

Şi, aşa cum spuneam, fără intenţia de propune din sadism eutanasierea câinilor, mă întreb cât va mai dura. Cât va mai dura până când deciziile vor corespunde analizei cost-beneficiu? sau până când autorităţile vor lua şi în România măsuri eficiente şi ferme...

Surse: adoptiicaini.ro, Click!, Gândul, Green-Report, Hotnews, realitatea.net, strayanimalsday.org, 9am.ro 

Rrom sau ţigan?

În luna septembrie deputatul PDL Silviu Prigoană a elaborat o iniţiativă legislativă prin care propunea schimbarea denumirii oficiale a termenului „rrom” în „ţigan”, pentru care Guvernul trebuia să emită o opinie. Conform agenţie Mediafax, Executivul a fost de acord, la începutul acestei luni, cu schimbarea denumirii, bazându-se pe recomandările Academiei Române, precum şi pe faptul că acesta este termenul folosit în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. Motivaţia acestei modificări a fost susţinută de Academia Română pe baza faptului că în multe ţări europene termenul ce defineşte această etnie are aceeaşi origine ca şi românescul „ţigani” şi este utilizat fără nicio restricţie, în franceză – „tsiganes”, „zingari” – în italiană, „tzigani” – în rusă şi poloneză, „cigany” – în maghiară, etc. Pe de altă parte, Ministerul Culturii, Agenţia Naţională pentru Rromi, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, mai multe ONG-uri şi reprezentanţi ei etniei s-au declarat împotriva acestei iniţiative, bazându-se pe faptul ca termenul de „ţigan” are o conotaţie peiorotivă în limba română şi că acest fapt poate duce la discriminarea membrilor acestei comunităţi. Marţi, 15 decembrie, Preşedintele României, Traian Băsescu, declara într-un interviu pentru Financial Times că nu va promulga proiectul de lege pentru schimbarea denumirii rromilor în „ţigani” considerând că acest proiect este o mare greşeală. Însă are cu adevărat termenul de „ţigan” o conotaţie peiorativă pe care ar putea să o confere etniei în cazul schimbării denumirii sau chiar etnia este cea care a dus la formarea unui sens peiorativ pentru acest termen?
Se presupune că numele de „ţigani” (zingari, tsigans, zigeuners, cigani, cikani în alte limbi) provine din grecescul athinganoi, (tradus: „a nu se atinge”), numele unei secte din Bizanţ care practica izolaţionismul, cu care aceştia au fost confundaţi. O etimologie mai probabilă a termenilor „ţigani“, „gypsy” şi „gitans” daţi acestui popor sunt derivate de la numele „Egipt” , „giptean”, în mai multe limbi europene, şi se bazează pe faptul că, în Evul Mediu, se presupunea că originea ţiganilor ar fi fost din Egipt. Se poate observa că, la origine, termenul de „ţigan” nu are o conotaţie negativă, însă cei mai mulţi din susţinătorii termenului de „rrom” consideră că denumirea de „ţigan” face referire la situaţia socială (robi,sclavi) a acestei etnii, de până în secolul XIX. Această situaţie nu este una singulară; în cazul României, denumirea etnolingvistică de român îşi are originea în arhaicul „rumân” care, conform istoricului Stelian Brezeanu în Romanitatea Orientală în Evul Mediu, semnifică condiţia de şerb (sclav,rob) în Ţara Românescă.
Denumirea de „rrom” a fost adoptată pe plan internaţional în aprilie 1971 la Londra în cadrul primului Congres Internaţional al Rromilor şi îşi are originea atât în propria limbă a etniei – cu sensul de „bărbat” (ca etnonim) – cât şi în sanscrită, unde înseamnă „stăpân”.
Se poate remarca că, în perioada contemporană, existenţa preconcepţiilor negative faţă de etnia rromă/ţigănească nu este determinată de denumirea acesteia, ci de comportamentele şi atitutinile pe care membrii aceastei comunităţi le au în societate. Psihologul canadian J.Philippe Rushton susţine, în „General mental ability in South Asians: Data from three Roma(Gypsy) communities in Serbia”, că lipsa integrării sociale a acestor comunităţi este determinată genetic prin existenţa unui coeficient mediu de inteligenţă (IQ mediu) la populaţia adultă de 70, mai redus decât media europeană de 100, fapt care stă la baza comportamentelor deviante ale multor membri din această etnie. Deşi teoria „inteligenţei rasiale” a psihologului canadian naşte multe controverse, este evident că situaţia romilor/ţiganilor în cadrul statelor europene şi nu numai se evidenţiază prin faptul că o mare parte a lor trăiesc în grupuri marginale, neintegrate social, cu o rată mare a infracţionalităţii şi criminalităţii şi cu multiple comportamente antisociale (reticienţă faţă de educaţie formală, de norme de igienă şi servicii sanitare, cerşit etc). Chiar Preşedintele Traian Băsescu a formulat o astfel de preconcepţie negativă în 2007, când, agasat de jurnalista Andreea Pană, s-a adresat acesteia cu apelativul de „ţigancă împuţită”. Aducându-ne aminte de acest scandal, putem înţelege astăzi reticenţa Preşedintelui de a promulga legea propusă, în prezent, de parlamentarul Prigoană.




În septembrie 2008, a avut loc sub patronajul Comisiei Europene prima Reuniune la Nivel Înalt privind Incluziunea Rromilor ce urmărea identifacarea de politici publice pentru integrarea lor. S-a concluzionat că, indiferent de etimologia folosită, „rromi”, „ţigani”, „gypsy”, etc., existenţa unor preconcepţii peiorative faţă această etnie este determintă de comportamentele antisociale ale unei părţi din cadrul membrilor ei şi nu de denumirea prin care sunt definiţi.
Pe de altă parte folosirea termenilor de „Roma” şi „Romani” (fonetic) respectiv „Rroma” şi „Rromani” (ortografic) a provocat în mai multe rânduri confuzie cu alte denumiri omonime. Existenţa unor conotaţii peiorative faţă de această etnie, precum şi posibilele confuzii au determinat mai multe ONG-uri să formuleze petiţii, atât în România cât şi la nivel european, ce urmăresc modificare termenului de „rromi” cu un altul. Spre exemplu iniţiativa „Roma or Romani are NOT Romanians or Romans – European Parliament to prohibit the name conflict”, de pe www.causes.com, ce are în prezent peste 12.000 de susţinători, pledează pentru prohibiţia termenilor de „Roma” şi „Romani” ce definesc etnia „Gypsy” şi limba acestora, întrucât există un conflict al denumirii cu oraşul Roma şi locuitorii acestuia din Italia, precum şi cu România (Romania în lb.engleză), român şi limba română (Romanian), şi propune ca Parlamentul European să îi definească pe „gypsy” cu denumirea de „Inrromis” unde sufixul IN să arate existenţa unei etnii internaţionale.
În concluzie, chiar dacă se va păstra titulatura de „rromi” sau va fi schimbată în „ţigani” sau chiar în „indo-rromi”, după cum propunea, în 2008, vicepreşedintele Organizaţiei Mondiale a Rromilor, Florin Cioabă, problemele sociale grave ale acestei etnii rămân aceleaşi şi, în lipsa unor soluţii pentru rezolvarea acestora, conotaţiile peiorative ale termenilor de „ţigan” şi, mai nou, „rrom”, vor fi preluate de orice denumire pe care o va adopta această comunitate.


surse: Comisia Europeană, Financial Times, Mediafax, Realitatea.net, România Liberă, tigan.ro,
BREZEANU, Stelian, Romanitatea Orientală în Evul Mediu, Editura All, Bucureşti, 1999
FRASER, Angus, Ţiganii, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998
J.Philippe Rushton, în „General mental ability in South Asians: Data from three Roma(Gypsy) communities in Serbia” (ScienceDirect 18.oct 2006)