România – etern interbelică! ( I )

Devalizări, corupţie, conflicte între oameni de afaceri, contrabandă sau falimente răsunătoare – toate descriu situaţia României postdecembriste. Se remarcă existenţa la nivelul opiniei publice a unei percepţii negative faţă de prezent şi de trecutul apropiat, ultimii 20 de ani fiind consideraţi de cei mai mulţi dintre români ca perioada marilor hoţii, a ţepelor de tot felul, a mogulilor şi a marilor tunuri. De la Caritas, Banca Albina sau Dacia Felix şi până la FNI-ul lui Sorin Ovidiu Vântu (SOV), care „i-a lucrat pe mulţi”, toate sunt exemple ale motivaţiei percepţiei sumbre a realităţii contemporane de către public. În aceste condiţii, opinia publică s-a concentrat mai puternic pe modele istorice. Camapania TVR din 2006 – Mari Români – a evidenţiat prezenţa în primii 10 clasaţi a 5 personalităţi istorice, fapt care arată un grad ridicat de insatisfacţie faţă de prezent.

O parte din români au ajuns nostalgici ai perioadei comuniste şi personalitatăţii lui Nicolae Ceauşescu uitând însă toate neajunsurile care i-au determinat să iasă în stradă în 1989 (de la raţiile la alimente şi benzină, până la îngrădirea şi încălcarea drepturilor omului practicată de către Securitate), în timp ce o altă parte dintre români, printre care mulţi tineri, şi-au dezvoltat o simpatie pentru perioada interbelică. Opţiunea pentru monarhie, partide istorice, precum şi percepţia potrivit căreia perioada de glorie a României a fost între cele două conflagraţii mondiale au început, în ultimii ani, să aibă ecou şi in lumea politică; în noiembrie 2010 preşedintele PNL, Crin Antonescu, analizând posibilitatea revenirii la monarhia constituţională.

Fără a tinde să minimalizăm importanţa monarhiei sau realizarea unităţii naţionale la finalul primul război mondial, merită totuşi să ne întrebăm dacă, într-adevăr, interbelicul este atât de diferit de România de azi?!

Printre subiectele des întâlnite în discursurile publice şi în mass-media prezentului sunt: contrabanda, interesele economice ale oamenilor de afaceri în relaţia cu statul, „băieţii deştepţi” , „baronii locali”, „clientela politică” şi, mai ales, subiectul preferat al actualei puteri – „mogulii”. Deşi aceste subiecte par specifice perioadei în care trăim, ele nu diferă cu nimic de ceea ce se petrecea în Romania interbelică.

„Mogulii”, atât de des menţionaţi în apariţiile publice ale preşedintelui Traian Băsescu, nu sunt decât nominal creaţii postdecembriste, finalul deceniului trei al secolului trecut având proprii săi Felix sau Vântu în persoana lui Max Auschnitt şi a lui Nicoale Malaxa. Concurenţa acerbă pentru putere şi avere dintre cei doi industriaşi se ducea adesea prin mită, trafic de influenţă, şantaj şi comandarea de articole plătite în presă. În toamna lui 1939 , după invadarea Poloniei de către Germania nazistă şi asasinarea premierului Armand Călinescu de către legionari, România, lipsită de garanţii externe şi cu o armată deficitară la capitolul dotări, risca să împărtăşească soarta aliatului ei. În acest context, miza contractelor cu statul pentru producţia de armament a generat un scandal între Malaxa şi Auschnitt. Ca şi astăzi, concurenţa pentru obţinerea contractelor cu statul nu se dădea în licitaţii publice (cum ar fi legal), ci în înţelegeri anterioare şi oferirea de beneficii materiale celor interesaţi. Astfel, atât Malaxa cât şi Auschnitt au încercat luni la rând să intre în graţiile Elenei Lupescu şi a mareşalului Ernest Urdăreanu, amantul Elenei, pierzând sume mari la întâlnirile de poker de la Palat şi oferind cadouri scumpe, cum este cazul vilei Chrissoveloni din Sinaia, oferite cadou Elenei. Profitând de existenţa unui puternic curent antisemit, se pare că, începând cu 19 august 1939, Malaxa a finanţat apariţia unei serii de articole împotriva contracandidatului său în ziarul nazist Volkischer Beobachter, la Berlin, şi în Universul, la Bucureşti. Apariţa acestor articole, precum şi o serie de neînţelegeri între industriaşul evreu şi mareşalul Urdăreanu au dus, în final, la arestarea şi condamnarea lui Auschnitt la 6 ani de închisoare şi la intervenţia regelui Carol al II-lea în favoarea lui N. Malaxa.

Administraţia locală nu a făcut nici atunci, cum nici acum nu face, excepţie de la scandalurile de corupţie. Dacă în prezent vorbim de „borduriada” lui A. Videanu sau de autostrăzile suspendate ale lui Oprescu, în perioada interbelică Pache Protopopescu şi Dem. I. Dobrescu au fost implicaţi în problema refacerii pavajelor. Protopopescu a atribuit unor apropiaţi, susţinători din campanie, familia Rudenberg lucrările de pavaj ale unei străzi în timp ce Dobrescu a cheltuit de 40 de ori mai multi bani pentru o lucrare asemănătoare.

-> episodul II: Scandalul Spirtul Negru şi "Afacerea Skoda"
-> episodul III: Marmorosch Blank şi falimentul Bancorex


Surse: Mari Români, Metropotam, Financiarul, Realitatea.net, Ziua Veche

Manifest electoral

Zilele acestea, atenţia mi s-a oprit asupra materialelor pe care le oferă candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, la corturile de strângere a semnăturilor de susţinere. Interesul mi-a fost sporit de vizitarea site-ului acestuia. Crin Antonescu a renunţat la funcţia de vicepreşedinte al Senatului pentru a se putea concentra asupra campaniei electorale din toamnă. Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost la rândul său sfătuit să renunţe la funcţia parlamentară pentru a-şi creea un mai mare capital de imagine. Însă, după cum ne-am obşnuit din partea PSD, dorinţa acaparatoare, omniprezentă şi atotputernică, a împiedicat leaderul PSD să ia aminte la sfaturile unor oameni competenţi din staff-ul de campanie, plătiţi, probabil, degeaba. Mai mult, Crin Antonescu a declarat că un eventual premier propus de PNL ar trebui să fie "un tehnocrat, un om cu suficientă credibilitate în ochii opiniei publice", vehiculând numele lui Mugur Isărescu, care se bucură de o credibilitate deosebită în rândul românilor. Cu având proaspăt, posibilul viitor preşedinte liberal, declara: “Nici nu vreau sa fiu acuzat că folosesc resursele logistice ale Senatului în campania electorală. De altfel, nici nu am folosit-o, nici măcar maşina în deplasarile electorale”. Lăudabile intenţii, însă, un program politic, mai ales în situaţia de plină criză economică în care se găseşte România la momentul actual, trebuie să conţină propuneri punctuale, soluţii concise, planuri bine elaborate de către echipe de specialişti. Deşi pe site-ul său, Crin Antonescu scrie ca programul partidului se afla pe site, undeva, eu n-am reuşit să-l găsesc, nici pe site-ul parditului. Asta nu înseamnă că în domeniul virtual, pomenind în fix 5 rânduri inenţiile de reformare a ţării, candidatul PNL nu a reuşit să ocupe domeniul cumpărat. Suntem martorii unei antiteze frapante între mesajul sloganului oximoronic „PNL este cel mai tânăr vechi partid din România.”, si discursul în sine purtat de leaderul acestuia: ”Dle prim-ministru, sunteți, împreună cu guvernul dvs., ca un mecanic de locomotivă beat. (...) Beat de euforie, beat de euforia reformei!”, după cum declara la dezbaterea moţiunii de cenzură PNL, din 24 septembrie. Urmărind manifestul electoral oferit celor ce semnează pentru susţinerea lui Crin Antonescu la alegerile din noiembrie, sesizăm că nu există nici o temă nouă, aducându-se aminte, veşnicele light motife – Revoluţia (atacând în FSN şi ramura iliesciană), ministerele turismului şi banii pierduţi pe campanii publicitare, mătuşa Tamara a lui Adrian Năstase, taxele în creştere ale guvernării dubios orientate pe segmentul politic stânga-dreapta. O tentă de populism, de umanism, şi de simpatizare istoriografică, cheamă populaţia spre orientarea către “bătătura noastră”, “măcar pentru copii şi nepoţei”. Gust amar, discurs sec, mesaj mai degrabă repetitiv, comemorativ al unor evenimente cu impact negativ din 20 de ani de democraţie.
Poate că dl. Antonescu, drept candidat, are intenţii bune. Poate că lipsa de continuitate între declaraţiile electorale şi cele din viaţa politică sunt nişte scăpări neintenţionate, care însă dovedesc că programul acestuia nu este bine pus la punct. Insă, să ne amintim ca PNL nu este partidul cu cei mai nimeriţi angajaţi de marketing politic, dovadă stă afişul cu România colorata cu amestec roşu – portocaliu (PSD – PDL), din care, printr-o excepţie cromatică, reiese un veritabil maron, pe care PNL, pe cealaltă parte a filei, vine şi o spală cu o perie a cărui aspect ne duce cu gândul la lucruri greu precizabile într-un mod civilizat.
Concluzia manifest a mesajului electoral PNL este “România are nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru şi normalitate”; astfel, curioşi, nu încă convinşi de ceva, aşteptăm cu interes campania electorală, sperăm coerentă, a liberalilor.

Surse: Site-ul lui Crin Antonescu, PNL, Hotnews