România – etern interbelică! ( II )

Contrabanda, subiectul de prime time news al ultimei săptămâni, este un alt „obicei” local existent încă din perioada interbelică. Dacă, în ultimii ani principalul produs de contrabanda l-au reprezentat ţigările, de la scandalurile Ţigareta din anii ‘90 până la cazul recent de la Vama Siret, în perioada interbelică alcoolul a fost principalul produs contrafăcut. Un caz celebru al perioadei este „Afacerea Spirtul Negru din Maramureş” în care a fost implicat preşedintele sindicatului spirtului de la acea vreme, Mihail Cengesi. Ca şi în ziua de azi, în perioada interbelică producerea şi comercializarea alcoolului erau supuse unui sistem diferit de taxare (echivalentul accizelor din prezent), iar unii producători erau tentaţi să evite plata acestora. Scandalul „Spirtul Negru” a debutat la începutul anului 1930, când în urma unor controale, s-a descoperit o fabrică ilegală de spirt în Şimleul Silvaniei ce distribuia acest produs în mai multe judeţe din Nordul Ardealului. În urma anchetei demarate în acea perioada s-a descoperit că omul de afaceri Mihai Cengesi, în complicitate cu mai mulţi demnitari, constituise o reţea de comercializare clandestină a băuturilor spirtoase ce acţiona atât în România, cât şi în ţările vecine, Ungaria şi Cehoslovacia. În cele din urmă, Mihai Cengesi a fost arestat şi condamanat, împreună cu alţi membrii ai reţelei, la 8 ani de închisoare; ceea ce merită însă menţionat este că nici unul dintre demnitarii complici ai afaceristului nu a ajuns după gratii.

De departe cel mai răsunător caz de corupţie din perioada interbelică a fost „Afacerea Skoda” ce a avut implicaţii ulterioare majore, inclusiv căderea guvernului ţărănist al lui Alexandru Vaida-Voevod. După cum am menţionat în episodul trecut (cel referitor la cazul Auschnitt – Malaxa) armata română, după 1930, rămăsese în urmă la capitolul dotări şi tehnologie, motiv pentru care se impunea achiziţia de armament. Pe fondul conturării alianţelor regionale ale României, Înţelegerea Balcanică, cu Iugoslavia, Grecia şi Turcia, şi Mica Înţelegere (Mica Antantă) cu Iugoslavia şi Cehoslovacia, ţara noastră decide să ofere contracte pentru dotarea armatei uzinelor Skoda. Astfel, în anii 1922, 1927, 1929 şi 1930, s-au semnat mai multe contracte pentru livrare de armament cu producătorul cehoslovac, ultimul dintre acestea fiind şi cel care a stat la baza scandalului de presă.

„Afacerea Skoda” îşi are originea în noiembrie 1928, când conducerea Ministerului Apărării Naţionale l-a invitat pe directorul reprezentanţei Uzinelor Skoda la Bucureşti, polonezul Bruno Seletzki, să realizeze un studiu cu privire la modernizarea armamentului românesc. Raportul, realizat într-un timp foarte scurt, a fost însoţit de o ofertă din partea uzinelor cehoslovace, în mai 1929, pentru livrarea de armament; de altfel, se pare că Seletzki, venit la Bucureşti în 1922, contribuise şi în trecut la semnarea de contracte între statul român şi uzinele Skoda. Ca urmare a şedinţei autorităţilor române, în care a fost dezbătută această problemă, s-a decis, în primă instanţă, ca doar o parte din armament să provină de la Skoda, artileria grea urmând să fie livrată de uzinele Schneider din Franţa. Nemulţumit de decizie, Seletzki, fost ofiţer în armata austro-ungară în timpul primei conflagraţii mondiale, s-a folosit de mai mulţi cunoscuţi din acea perioadă pentru a oferi „atenţii” consistente mai multor reprezentanţi din Ministerul Apărării Naţionale în vederea favorizării uzinelor Skoda în faţa producătorului francez. Astfel, la 17 martie 1930, statul român parafează un contract cu uzinele Skoda prin care se achiţionează întreg echipamentul necesar armatei române, inclusiv tunurile şi obuzele, la un preţ de peste 5 miliarde de lei (o sumă imensă la acea dată), sub falsul pretext al unei economii de 60.000 de dolari faţă de oferta celor de la Schneider. În realitate, statul era prejudiciat cu peste 900 de milioane de lei (echivalentul a 9,2 milioane de dolari), iar mita şi comisioanele acordate pentru facilitarea contractului însumau 19 milioane de lei.

Scandalul a izbucnit în 10 martie 1933, la 3 ani de la începerea contractului, când inspectorii financiari au descins la sediul Skoda din Str. Batiştei nr.6 , deoarece deţineau aveau informaţii cum că reprezentanţa Skoda ar fi datorat statului impozite în valoare de 25 milioane lei. În timpul percheziţiei, inspectorii fiscali au fost surprinşi să găsească în birourile Skoda numeroase documente militare secrete ce cuprindeau informaţii cu privire la: dotarea militară a României, tabela cu calibrul tuturor gurilor de foc ale armatei române, copii după majoritatea contractelor semnate de România cu alţi producători de armament, date cu privire la structura şi producţia uzinelor de armament româneşti Copşa-Cugir, precum şi alte date cu privire la siguranţa graniţelor ţării. Era evident că reprezentantul Skoda nu făcea doar afaceri în ţară, ci era implicat în spionaj militar şi economic împotriva statului român şi urmărea realizarea unui monopol al livrării de armament, motive pentru care inspectorii fiscali au anunţat Parchetul Militar, Siguranţa Naţională şi Prefectura Poliţiei. Pe lângă documentele militare, inspectorii au mai găsit chitanţe şi corespondenţă din care reieşea caracterul dubios al contractelor companiei, precum şi plata unor comisoane mari către persoane importante din aparatul birocratic al căror nume a fost codat. De altfel descifrarea numelor ascunse în spatele unor denumiri precum Protar, Fybem sau Gopoz a făcut vâlvă în ziarele vremii.

Ancheta desfăşurată pe parcursul zilei de 10 martie a fost oprită brusc, la ora 22.00, de intervenţia ministrului Justiţei, Mihai Popovici, care, alertat de Bruno Seletzki a dispus încetarea percheziţiei, i-a alungat pe anchetatori şi a încercat muşamalizarea incidentului. De altfel, ministrul Popovici avea o dublă motivaţie pentru decide acest lucru – pe de o parte era implicat la rândul său în afaceri cu Seletzki, iar, pe de altă parte, chiar fiul primului ministru, Vaida-Voevod, era angajat al reprezentanţei Skoda, iar un eventual scandal ar fi putut să ducă la căderea guvernului. Chiar dacă până la data de 12 martie, când ancheta a fost redeschisă, o mare parte din dovezi au fost distruse, încercarea de a ascunde opiniei publice acest caz a eşuat deoarece, de teama unor repercursiuni din partea ministrului, anchetatorii au făcut publice datele pe care le aveau prin intermediul ziarului Universul. Drept urmare, s-a descoperit că statul român plătise cu 25% mai mult decât Iugoslavia pe acelaşi tip de tunuri, iar o comisie de experţi militari demonstrase în cadrul testelor de tragere că unele dintre obuziere nu îndeplineau normele cerute. Consecinţele „Afacerii Skoda” au fost arestarea şi condamnarea la cinci ani de închisoare a lui Bruno Seletzki, căderea guvernului Vaida, demiterea mai multor reprezentanţi ai statului, dar şi creşterea în importanţă, pe piaţa militară internă, a celor mai importanţi doi industriaşi autohtoni, Malaxa şi Auschnitt.

Ceea ce atrage totuşi atenţia este existenţa unor asemănări între „Afacerea Skoda” şi intenţia făţişă a Consiliului Superior de Apărare al Ţării (CSAT), din martie 2010, de a alege avionul american F-16 (în uz din 1978), în detrimentul concurenţilor de la Eurofighter (în uz din 2003) şi SAAB Gripen (în uz din 1996), pentru dotarea armatei române, motivându-se, ca şi în 1930, reducerea costurilor.

-> episodul I: Max Auschnitt şi Nicoale Malaxa
-> episodul III: Marmorosch Blank şi falimentul Bancorex

surse: euroavocatura.ro, Evenimentul Zilei, Politeía, Ziua Veche