Pe 30 octombrie 1918, a avut loc, la Budapesta, o întâlnire între liderii politici din Ungaria, la care au participat şi Otto Roth – om politic din Banat si membru al PSD din Ungaria, precum si locotenent-colonelul Albert Bartha – şeful Statului Major al Comandamentului Militar Timişoara. În cadrul aceleiaşi zile, mai târziu, întorşi la Timişoara, aceştia se întâlnesc cu liderii maghiari de aici, hotărând să proclame Republica Autonomă Bănăţeană. Nou înfiinţata structură urma să existe ca parte a Ungariei, iar organismul suprem, Sfatul Poporului din Banat, să fie subordonat guvernului de la Budapesta. A doua zi, pe 31 octombrie 1918, în cadrul unei mari manifestări de stradă, este proclamată Republica Autonomă Bănăţeană. Această enclavă în cadrul statului maghiar, ce conţinea o populaţie etnică mixtă (români, sârbi, unguri, croaţi, sloveni, ruşi), a supravieţuit doar două săptămâni, până pe 15 noiembrie, fiind punctul de ruptură al dorinţelor de alipire pentru formarea unor state naţionale, în urma Primului Război Mondial.
„E simplă povestea Republicii Bănăţene. Erau gărzile naţionale române, maghiare, germane, sârbe şi evreieşti, care au proclamat independenţa Republicii, pe 31 octombrie. Era o falsă republică, care nu a fost recunoscută şi nu pentru că aceasta a fost organizată de maghiari, ci pentru că nu putea să rămână independentă o asemenea zonă. Ar fi fost anexată imediat de un vecin mai mare. Românii nu au fost de acord, iar Aurel Cosma a organizat o demonstraţie prin care a cerut unirea cu România. Au venit românii din satele din jur şi au cântat cântece patriotice toată noaptea”, potrivit istoricului Ioan Haţegan.
Republica Autonomă Bănăţeană ar fi urmat să fie un organism autonom în cadrul Ungariei, cu un comisar civil şi unul militar, iar lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. În organismul de conducere al formaţiunii teritoriale, se dorea înfiinţarea unui Sfat al Poporului din Banat, care i-ar fi exclus pe români, populaţia cu cea mai ridicată procentual a zonei. Din acest motiv, românii, conduşi de Aurel Cosma, resping iniţiativa maghiară, înfiinţând separat un Consiliu Militar Naţional Român.
Republica Bănăţeană a încetat să existe două săptămâni mai târziu, pe 15 noiembrie, când trupele sârbe au intrat în Banat şi au instaurat administraţia provizorie sârbească. La 1 decembrie 1918, are loc adunarea de la Alba Iulia unde participă şi delegaţi români din Banat, care se pronunţă pentru unirea Banatului cu România. Trupele sârbe rămân în Banat, în urma dizolvării sfatului, determinând o intervenţie arbitrară a unor unităţi ale armatei franceze, ce sosesc la Timişoara, în februarie 1919. Armata sârbă rămâne în oraş până la 27 iulie 1919, fiind înlocuită de o administraţie românească, instaurată a doua zi, şi de sosirea trupelor româneşti, ce intră în oraşul pe de Bega, la 3 august 1919.
Pe 4 august 1919, în urma unui asalt, armata română ajunge la Budapesta, forţându-l pe leaderul comunist Bela Kun să renunţe în toamna următoare la putere şi să fugă în Austria, acolo unde este capturat. În această zi, se încheie un tratat cu puterile aliate conform căruia Banatul intră în graniţele României Mari. Anul următor, la Conferinţa de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, Banatul este divizat, în ciuda unor stăruinţe, din partea şvabilor şi românilor, de a menţine vechile graniţe, între Dunăre, Tisa şi Mureş. Aproximativ două treimi din teritoriu îi revin României, o treime – Regatului Sărbo-Croato-Sloven, iar o mică parte intră în componenţa Ungariei.
Republica Autonomă Bănăţeană poate fi privită ca un scop cu dublu înţeles; deşi nu a fost niciodată recunoscută, reprezenta o iniţiativă atât de contracţie instinctivă a Ungariei, ce a pierdut o mare parte a teritoriului avut pănă atunci, prin Tratatul de la Trianon, cât, totodată, Republica Autonomă Bănăţeană este un deziderat popular protecţionist, cu rolul de a menţine o integritate regională, de tipologie istorică.
„E simplă povestea Republicii Bănăţene. Erau gărzile naţionale române, maghiare, germane, sârbe şi evreieşti, care au proclamat independenţa Republicii, pe 31 octombrie. Era o falsă republică, care nu a fost recunoscută şi nu pentru că aceasta a fost organizată de maghiari, ci pentru că nu putea să rămână independentă o asemenea zonă. Ar fi fost anexată imediat de un vecin mai mare. Românii nu au fost de acord, iar Aurel Cosma a organizat o demonstraţie prin care a cerut unirea cu România. Au venit românii din satele din jur şi au cântat cântece patriotice toată noaptea”, potrivit istoricului Ioan Haţegan.
Republica Autonomă Bănăţeană ar fi urmat să fie un organism autonom în cadrul Ungariei, cu un comisar civil şi unul militar, iar lider avea să fie dr. Otto Roth, iar comandant al armatei Albert Bartha. În organismul de conducere al formaţiunii teritoriale, se dorea înfiinţarea unui Sfat al Poporului din Banat, care i-ar fi exclus pe români, populaţia cu cea mai ridicată procentual a zonei. Din acest motiv, românii, conduşi de Aurel Cosma, resping iniţiativa maghiară, înfiinţând separat un Consiliu Militar Naţional Român.
Republica Bănăţeană a încetat să existe două săptămâni mai târziu, pe 15 noiembrie, când trupele sârbe au intrat în Banat şi au instaurat administraţia provizorie sârbească. La 1 decembrie 1918, are loc adunarea de la Alba Iulia unde participă şi delegaţi români din Banat, care se pronunţă pentru unirea Banatului cu România. Trupele sârbe rămân în Banat, în urma dizolvării sfatului, determinând o intervenţie arbitrară a unor unităţi ale armatei franceze, ce sosesc la Timişoara, în februarie 1919. Armata sârbă rămâne în oraş până la 27 iulie 1919, fiind înlocuită de o administraţie românească, instaurată a doua zi, şi de sosirea trupelor româneşti, ce intră în oraşul pe de Bega, la 3 august 1919.
Pe 4 august 1919, în urma unui asalt, armata română ajunge la Budapesta, forţându-l pe leaderul comunist Bela Kun să renunţe în toamna următoare la putere şi să fugă în Austria, acolo unde este capturat. În această zi, se încheie un tratat cu puterile aliate conform căruia Banatul intră în graniţele României Mari. Anul următor, la Conferinţa de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920, Banatul este divizat, în ciuda unor stăruinţe, din partea şvabilor şi românilor, de a menţine vechile graniţe, între Dunăre, Tisa şi Mureş. Aproximativ două treimi din teritoriu îi revin României, o treime – Regatului Sărbo-Croato-Sloven, iar o mică parte intră în componenţa Ungariei.
Republica Autonomă Bănăţeană poate fi privită ca un scop cu dublu înţeles; deşi nu a fost niciodată recunoscută, reprezenta o iniţiativă atât de contracţie instinctivă a Ungariei, ce a pierdut o mare parte a teritoriului avut pănă atunci, prin Tratatul de la Trianon, cât, totodată, Republica Autonomă Bănăţeană este un deziderat popular protecţionist, cu rolul de a menţine o integritate regională, de tipologie istorică.
surse: Ilieşiu, Nicolae Timişoara. Monografie istorică, Timişoara, 1943, reeditat de Editura Planetarium, Timişoara, 2006;
Munteanu, Ioan, Banatul şi Marea Unire, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1992; Adevărul.ro; E-Patrimonium Timisiensis; Vestul.ro. Pozele aparţin: http://www.romanianmuseum.com/.
Munteanu, Ioan, Banatul şi Marea Unire, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara 1992; Adevărul.ro; E-Patrimonium Timisiensis; Vestul.ro. Pozele aparţin: http://www.romanianmuseum.com/.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu